marți, 28 august 2012

Monotonie...

Anostă...Acesta este cel mai potrivit cuvânt pe care l-aş putea folosi în a-mi descrie ziua.Dar nici nu mă aşteptam la altceva...doar o altă zi de vară - care trece precum o oră - irosită cu fleacuri.Singurul lucru mai de seamă pe care l-am făcut a fost să citesc.Însă nici lecturii nu i-am fost fidelă.La paragrafele dominate de detalii filosofice - şi sincer,plictisitoare - gândul imi fugea departe,astfel nereuşind să reţin niciun cuvânt din ce se chinuia bietul Jack London să-mi transmită.

Poate vina a fost şi a vremii nostalgice - chiar enervante - care s-a abătut asupra oraşului,sau doar asupra casei mele.Vântul sufla cu o putere de neînchipuit, lăsându-ţi corpul rece precum al unui mort.Şi chiar dacă soarele încerca să se strecoare printre norii care se adunau şi se împrăştiau în mod continuu, nicio rază nu reuşea să-mi mângâie corpul.Probabil că vântul le lua şi le ducea departe de fiinţa mea (de parcă i-aş fi făcut vreun rău lui,vântului cel aspru).

Am stat ore întregi cu ochii pironiţi în cartea groasă care miroase a vechi.Şi nu ştiu de unde atâtea gânduri nostalgice care se izbesc de-a buşilea pentru a fi luate în seamă,de unde atâtea griji pentru nimicurile vieţii,de unde atâtea sentimente ce nu mă lasă să lecturez în tihnă.Cred că a fost vina vremii...categoric a fost vina ei.Am zăcut pur şi simplu ca un buştean,ca un buştean ce asteaptă să fie mutat de către cineva.
E ca şi cum aş fi meditat asupra proprie-mi persoane,asupra gândurilor ce trebuie puse în ordine.Poate chiar aveam nevoie de un moment ca ăsta,poate până acum mi-am ignorat gândurile apăsătoare,le-am aruncat într-un colţ al minţii doar pentru că-mi era frică a le găsi rezolvarea.
                                                                               

luni, 27 august 2012

Being the first...

Am mai avut un blog,dar am renunţat la el după primele patru postări.Eram geloasă şi deznădăjduită că nu eram citită precum alţi bloggeri,dar şi de postările jalnice pe care le făceam.Dar eu,copil naiv,mi-am luat ca reper un blog cu o vechime de aproape un an.Deci,am renunţat mai repede decât mă aşteptam...Am şters blogul,însă nu m-am mulţumit doar cu atât,astfel încât mi-am şters şi contul.Am dat totul uitării,totul era în trecut,până când un fior "poetic" m-a luat prin surprindere.În scurt timp,atât contul cât şi blogul au fost create,din nou...

Şi am conştientizat - chiar am conştientizat - că nu-mi pasă de numărul celor care mă urmăresc,nici de cel al vizualizărilor,pentru că aceste cifre,aceste "chestii" matematice sunt - în domeniul blogăritului - droguri,droguri de care devii dependent treptat,uneori,fără să-ţi dai seama.Nu ştiu dacă voi fi citită,nu ştiu şi nici nu-mi pasă ,rămâne de văzut...Eu voi fi mereu aici...

Gândurile-mi sunt blocate...nu le pot exprima prin cuvinte,nu le pot mima,nu le pot desena.Aş vrea să pot exprima frumosul după care cu toţii râvnim,furia şi melancolia ce se împleticesc şi se completează reciproc şi mă împing - la fel ca pe mulţi alţii - la fapte incontrolabile,aş vrea...să pot exprima universul cu misterele-i în cuvinte,dar nu pot...decât scriind!